Complexul de 5 stele Delta Nature Resort isi intampina vizitatorii cu o noua amenajare, o multitudine de posibilitati de relaxare si o oferta speciala de deschidere pentru aceia care sunt in cautarea confortului intr-un peisaj autentic, cu o vedere panoramica de poveste si toate facilitatile lumii moderne la indemana.Complexul de pe malul lacului Somova, situat la 15 km la est de Tulcea, propune turistilor si companiilor o oferta speciala cu ocazia redeschiderii: 72 de euro (TVA inclus) de persoana pe noapte pentru cazarea cu mic dejun si cina.
Complexul Delta Nature Resort a fost construit in anul 2004, renovat pe parcursul anului 2010 si s-a redeschis pe 2 aprilie 2011.
Complexul se afla la 3 ore si jumatate de Bucuresti cu masina sau 1 ora cu elicopterul - care poate ateriza pe helipadul privat de pe proprietate, situat la doar cativa metri de receptie. In plus, exista si zboruri charter de la Bucuresti la Tulcea, cu o durata de 1 ora.
“Delta Nature Resort este un complex premium, unde vizitatorii se pot bucura de mediul linistit, de o varietate de activitati si excursii memorabile, pot explora Delta Dunarii si testa bucataria autentica locala. In plus, avem o varietate de oferte pentru companii si servicii personalizate pentru familii”, a adaugat Dinesh Dhamija.

