Kudika
28 Mai 2019

Dubaiul se poate mândri cu unele dintre cele mai fotografiate obiective turistice din lume și cu decoruri naturale de o frumusețe care îți taie respirația, amplasate lângă zgârie-nori ultra-moderni și minuni arhitecturale, abundând în cadre incredibile, unice, demne de încărcat pe Instagram, astfel încât conținutul paginii tale să îi facă pe cei care o urmăresc să te invidieze.

comunicat de presa

Dubaiul se poate mândri cu unele dintre cele mai fotografiate obiective turistice din lume și cu decoruri naturale de o frumusețe care îți taie respirația, amplasate lângă zgârie-nori ultra-moderni și minuni arhitecturale, abundând în cadre incredibile, unice, demne de încărcat pe Instagram, astfel încât conținutul paginii tale să îi facă pe cei care o urmăresc să te invidieze.

PANORAME CU BURJ

De pe lista locațiilor demne de fotografiat și încărcat pe Instagram din Dubai, nu ar putea lipsi zgârie-noriul care definește celebrul orizont al orașului și al împrejurimilor sale. Burj Khalifa este una dintre clădirile cele mai prezente pe Instagram din întreaga lume. Îți oferim câteva sfaturi foarte utile despre locurile unde să mergi pentru a realiza cele mai bune fotografii cu clădirea.

• Situate vis-à-vis de Burj Khalifa, restaurantele de la Souk Al Bahar reprezintă un punct excelent, de unde poți realiza un prim-plan cu emblematicul turn, având pe fundal Dubai Fountain.

• Cea mai înaltă clădire din lume arată excelent și atunci când e fotografiată de la distanță mai mare. Foaierul de pe acoperișul hotelului H, de pe șoseaua Sheikh Zayed, 40 Kong, e un punct de observație excelent pentru astfel de fotografii.

• De asemenea, poți obține cadre cu turnul iluminat dominând orizontul zonei centrale a Dubaiului de pe terasele restaurantelor din Business Bay, printre care, Morimoto de la hotelul Renaissance Downtown Dubai, Treehouse de la Taj Dubai și The Backyard de la hotelul Steigenberger Business Bay Dubai.

• Puntea de observație a uimitoarei Dubai Frame, oferă o panoramă grozavă asupra Burj Khalifa, având ca fundal orizontul zonei centrale a Dubaiului.

• Cum sună ideea de a surprinde într-o fotografie două obiective arhitecturale? Atunci când stai în fața Operei din Dubai, nu vei prinde în cadru doar centrul de arte teatrale cu arhitectură de inspirație dhow, ci și Burj Khalifa.

APUSURI

Dubai la apus oferă un amestec magic de nuanțe calde de portocaliu, violet regal și roz romantic – și nu sunt deloc puține locurile și locațiile din oraș de unde să te delectezi cu acel cer arab perfect.

• Cu imaginea lor occidentală, superbele plaje din Dubai, printre care și Kite Beach și Sunset Beach, sunt locațiile perfecte pentru o poză reușită cu apusul oglindit în apele limpezi ale Golfului Arabiei.

• Pentru un instantaneu minunat cu Burj Al Arab la apus, alege oricare dintre terasele restaurantelor resortului Madinat Jumeirah, pentru a bifa din lista de dorințe fotografia aceea care atrage invidia, în timp ce savurezi o băutură delicioasă.

• The Pointe este localizată chiar în vârful hotelului Palm Jumeirah și oferă o panoramă ideală asupra complexului Atlantis, The Palm Dubai – ale cărui nuanțe rozalii sunt și mai rafinate la apus.

• Pentru o priveliște grozavă asupra râului Dubai la amurg, mergi la hotelul Park Hyatt Dubai, de unde vei putea fotografia asfințitul auriu curgând printre cadrele panoramice ale orizontului.

• O vizită în Dubai nu poate fi completă fără nelipsita fotografie cu dunele de nisip – nu ezita să vizitezi Rezervația de Conservare a Deșertului Al Marmoom și observă fauna sălbatică indigenă, apoi oprește-te la Lacurile Al Qudra pentru a imortaliza pitorescul oazei la apus.

• Una dintre atracțiile turistice emblematice al Dubaiului, Ain Dubai, îți va asigura cadrul ideal pentru un instantaneu fantastic la apus. Imortalizează roata uriașă, în timp ce faci o plimbare pe plaja The Beach at JBR.

• Terasa de la TOMO Lounge din cadrul hotelului Raffles este locul de unde să prinzi instantaneul perfect cu panorama zonei centrale a Dubaiului la apus.

CARTIERELE

Destinațiile de lifestyle în aer liber din Dubai oferă, de asemenea, cadre pentru servit masa, distracție și relaxare, care toate dau bine pe Instagram.

• Pe malurile râului Dubai, la Al Seef, se întrepătrund centrul istoric și viziunea urbană modernă, într-o zonă de patrimoniu cultural, unde structurile contemporane se împletesc cu arhitectura istorică.

• Bucură-te de soare, mare și distracție în aer liber pe malul mării, la La Mer și explorează amplele spații deschise, dar și străduțele înghesuite, unde vei putea fotografia graffiti foarte apreciate pe Instagram.

• Iubitorii de artă stradală ar trebui, de asemenea, să se îndrepte către Promenadă, pentru a surprinde creații ale unor artiști graffiti de talie mondială. Această zonă surprinde esența stilului de viață urban, nelipsindu-i piețele publice și stradelele ce te duc cu gândul la străduțele europene.

• Vei putea descoperi Vechiul Dubai plimbându-te prin Cartierul Istoric Al Fahidi unde poți imortaliza clădiri tradiționale și turnuri de ventilație care, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, constituiau „zona urbană” a Dubaiului.

• Nonconformistul cartier al artelor din zona Bulevardului Alserkal este paradisul fotografiilor perfecte pentru Instagram – într-una dintre multele sale galerii sau cafenele găzduite în hale uriașe.

• Hoinărește pe Strada 2nd December, o zonă plină de viață, ce se întinde pe 1,5 kilometri, de-a lungul căreia vei întâlni o varietate de restaurante home-style, cu un aer relaxat, unde vei putea încerca consistente preparate pakistaneze la Ravi’s, gustări în stil libanez la Al Mallah, sau Kunafa dulce și elastică de la Al Firas Sweets. Tot aici, vei putea admira pe pereții clădirilor lucrări de artă stradală în stil eclectic și o serie de magazine tip boutique.

PE MALUL APEI

• Ia-ți ochelarii de soare și pornește într-o croazieră pe un iaht particular, de unde vei putea obține instantanee perfecte, neobstrucționate, pe măsură ce navighezi pe lângă repere iconice ale Dubai-ului, precum Burj Al Arab, Palm Jumeirah sau Atlantis, The Palm Dubai. Iahtul poate fi închiriat în regim charter de la una dintre multele companii de profil din Portul Dubai.

• Urcă pe o Abra tradițională atunci când ajungi în Vechiul Dubai și surprinde cadrul acela emblematic, cu râul Dubai. Tot aici este și poziția perfectă din care vei putea imortaliza suprapunerea vechiului și noului Dubai – iar pescărușii rezidenți se pricep de minune să fie fotogenici!

• Pitoreștii munți Hatta pot fi surprinși în cadru din apropiere, dacă vei naviga într-un caiac pe lacul verde smarald format dincolo de barajul Hatta.

• Imortalizează jungla urbană de pe puntea unui feribot sau a unei abra, de-a lungul apelor liniștite ale Canalului Dubai, care șerpuiește leneș prin oraș – de la râul din Vechiul Dubai și până la Business Bay.

CAFENELE NONCONFORMISTE ȘI PREPARATE DEMNE DE INSTAGRAM

Restaurantele cu design original din oraș sunt perfecte pentru a-ți crește numărul de aprecieri, în timp ce savurezi un prânz delicios.

• Decorul drăguț al uneia dintre cafenelele cele mai fotografiate pe Instagram din Dubai, Tania’s Teahouse și vibrația sa încântătoare nu au cum să nu te facă să zâmbești.

• Interiorul în nuanțe de roz-somon de la Flamingo Room by Tashas este doar începutul festinului vizual pe care îl oferă acest restaurant lux-casual – unde se împletesc cu măiestrie decorul măiestrit în stil African cu tușe vintage și preparate culinare demne de Instagram.

• The London Project te va teleporta în mijlocul unei sere luxuriante. Trimiteri către orașul care-i dă numele pot fi surprinse în accentele cromatice arămii, cărămida aparentă și decorurile murale cu tematică londoneză.

• Dacă ai poftă de gusturi indiene și îți dorești să îți delectezi papilele gustative cu o explozie perfectă de delicii gastronomice moleculare, alege coloratul Carnival by Tresind sau nonconformista Farzi Café. Poți, de asemenea, alege Bombay Bungalow sau tematica Little Miss India, pentru a savura masa într-un frumos cadru de inspirație colonialistă.

• Pentru un instantaneu clasic cu un restaurant tip food truck, îndreaptă-te către oricare dintre zonele de alimentație publică Last Exit din oraș – poți alege designul preferat dintre: America anilor 1950, o tematică ecvestră și una post-apocaliptică în stil „Mad Max”.

• Oprește-te și la Raju Omlet și aruncă un ochi prin interioarele sale cu design rustic și ieșit din comun. Restaurantul „servește” o grămadă de glumițe OUriginale, iar spațiile sunt decorate cu postere clasice Bollywood și tot soiul de obiecte ce te duc cu gândul la India.

• Amplasat pe aceeași poziție, încă din 1978, Al Ustad Special Kebab este mai mult decât un simplu restaurant din Bur Dubai, este o instituție. În timp ce te înfrupți dintr-un delicios kebab iranian, nu pierde din vedere să faci și câteva poze cu pereții ticsiți cu fotografii cu celebrități care au luat masa acolo, decor realizat de-a lungul anilor. De asemenea, sub blaturile de sticlă de pe mese, sunt adunate bancnote din întreaga lume, care vor arăta foarte bine în fotografii.

HOTELURI

Indiferent dacă îți dorești #relaxare, #bălăceală ori #spa, aceste locații care te lasă mut de uimire sunt cadrele perfecte, demne de Instagram.

• Simpaticele și modernele Hoteluri Rove oferă o multitudine de momente demne de Instagram grație designului artistic inspirat din patrimoniul cultural al Dubaiului, zonei în care este amplasată fiecare dintre clădiri și avangardismului orașului.

• Vizitează W Dubai - The Palm pentru a fotografia „The Soundwave” („Unda sonoră”) – un vector vizual uriaș, care reprezintă unda sonoră corespondentă sunetului W. Compusă din 640 de bucăți de sticlă, această frumoasă operă de artă este un spectacol în sine, iluminată în diferite intensități și culori, pentru a reflecta ritmul pieselor alese der DJ-ul de la W Lounge, din vecinătate.

• Foaierul de la FIVE Palm Jumeirah este prevăzut cu o structură geometrică aurie impresionantă, care, fără îndoială, va face senzație odată încărcată fotografia pe contul tău de Instagram, oferindu-ți, în același timp, încadrarea ideală pentru un instantaneu cu marea.

• Însă, pentru cea mai bună poză de profil în vacanță, surprinsă pe un fundal de arhitectură de inspirație maură, nu trebuie să ratezi o vizită la Palace Downtown Dubai, One&Only Royal Mirage sau Jumeirah Al Qasr.

• Ascuns în mijlocul deșertului Al Qudra, resort-ul Bab Al Shams e locul potrivit pentru a realiza o multitudine de poze în locații pline de farmec, perfecte pentru „fotografia de vacanță” și demne de Instagram. Printre acestea, grădini solitare, pasaje șerpuitoare și câteva piscine ale hotelului superb decorate. Dacă vei părăsi proprietățile perfect întreținute ale hotelului, vei avea posibilitatea de a surprinde câteva cadre cu dunele de nisip și te poți bucura și de o tradițională plimbare cu cămila, pe care o poți surprinde în fotografii.

DISTRACȚIE ÎN FAMILIE

Nicio vacanță cu familia nu ar fi completă fără un album foto plin cu amintiri din călătorie. Iată o parte dintre locațiile de top din Dubai, pe care nu trebuie să le ratați atunci când mergeți în vacanță cu familia!

• Pentru o incursiune în lumea viețuitoarelor marine și câteva instantanee senzaționale, nu ezitați să vă îndreptați către acvariile din oraș. Centrul Acvariul Dubai & Grădina Zoo Submarină este situat în cadrul Dubai Mall și are în dotare un acvariu cu o capacitate de 10 milioane de litri de apă, în care trăiesc peste 33,000 animale marine, printre care și cea mai mare colecție de rechini tigru de nisip din lume. Acvariul The Lost Chambers, de la Atlantis – The Palm își poartă vizitatorii într-o călătorie în lumea apelor către o civilizație subacvatică pierdută cu epave și ruine, prin tuneluri de sticlă.

• Ce ar putea fi mai potrivit pentru o colecție frumoasă de amintiri decât o vizită cu familia la unul dintre multele parcuri tematice din Dubai, unde întâlnești momente demne de Instagram la orice pas? Poți deveni o parte a Universului Marvel la IMG Worlds of Adventure; pășește într-un platou de filmare Bollywood la Bollywood Parks; alătură-te eroinei Katniss Everdeen în lupta ei de a elibera Panem-ul la MotionGate Dubai, acolo unde filmele Hollywood-iene prin viață, sau vizitează Legoland Dubai și explorează lumea construcțiilor din piese și tot felul de activități interactive în diverse decoruri.

• Lumea minunată a florilor poate fi surprinsă în cadru la Dubai Miracle Garden. Aici, peste 50 de milioane de plante cu flori sunt cultivate în cadrul unor structuri reprezentative, printre care și uriașul jumbojet Airbus A380!

• Ecologiștii pasionați se vor bucura de o vizită la Green Planet. Situată în zona de Promenadă, oferă vizitatorilor săi oportunitatea de a descoperi și de a interacționa cu o întreagă lume cu floră și faună exotică, într-un cadru care reușește să imite perfect o pădure tropicală verticală în interiorul unei sere.

foto main: pixabay

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: