Setari Cookie-uri

50 de ani de la primul pas pe Lună: Top 10 locuri asemănătoare pe Pământ

Există căi accesibile tuturor călătorilor care vor să își facă o idee mai clară despre cum arată luna privită de la câțiva metri.

Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit locurile de pe Pământ care seamănă cu diferite părți ale satelitului său natural. Pe 20 iulie 1969 Neil Armstrong a pus primul pas pe lună și chiar dacă de atunci mulți astronauți s-au bucurat de priveliștile originale, există căi accesibile tuturor călătorilor care vor să își facă o idee mai clară despre cum arată luna privită de la câțiva metri.

Primul loc foarte asemănător este chiar aproape, în județul Buzău: Vulcanii Noroioși. Aflate la aproximativ 150 km distanță de București, micile structuri cu forme de vulcani, provocate de eruperile de noroi și gaze naturale, ghidează fiecare vizitator într-o călătorie cu aspect selenar.

America

Apollo 11 a fost prima misiune americană de aselenizare cu o echipă umană în urmă cu 50 de ani. Totuși, mai există locuri care reproduc imaginile respective pe același continent. Bisti/De-Na-Zin Wilderness Area se află în statul New Mexico și este o zonă imensă (18000 ha) de roci și văi de diferite forme și culori, formate în spațiul unei mări antice.

Citește și:

locuri deosebite Foto: By Sean Pavone, Shutterstock

Pe insula Maui, se află Haleakalā National Park, un loc în care formațiunile vulcanice fac din acest spațiu o imagine de fundal ideală pentru fotografiile în costum de astronaut.

Coborând către sudul continentului, Salar de Uyuni (Bolivia) și Valle de la Luna (Chile) sunt două zone deșertice care arată asemănător cu terenul lunar. Sarea este un element comun celor 2 zone, dar dispusă diferit: în prima arată ca un covor imens alb, iar în a doua sunt oaze sau formațiuni care seamănă cu sculpturi făcute de vânt și apă.

Prețul mediu al unui bilet de avion dus-întors la clasa economică:

Bisti/De-Na-Zin Wilderness Area (New Mexico, USA) - Las Vegas (LAS): 835 EUR

Haleakalā National Park (Hawaii, USA) - Honolulu (HNL): 1113 EUR

Citește și:

Valle de la Luna (Chile) - Santiago (SCL): 992 EUR

Europa

Călătorii români pot admira astfel de peisaje și în locuri mai apropiate, bucurându-se de prețurile mai mici ale biletelor de avion. Bardenas Reales este o zonă semi-deșertică aflată în partea de nord-est a Spaniei, cu platouri, canioane sau formațiuni tubulare sculptate de vânt și apă, dar și denivelările specifice acestei zone (numite cabezos). Fără a ieși din țară se poate vizita și Parcul Național Timanfaya, în sud-vestul insulei Lanzarote, parte din insulele Canare. Solul vulcanic face ca acest parc să fie un loc potrivit pentru căutătorii de imagini selenare.

locuri deosebite Foto: By Ricardo Hernandez, Shutterstock

Tot în partea vestică a continentului se află și Landmannalaugar, o parte a Rezervației Naturale Fjallabak din munții Islandei, formată în urma unei erupții vulcanice de la jumătatea mileniului II. Pe lângă aspectul specific cu munți roșiatici/maronii, zona atrage și iubitorii de trasee montane sau de izvoare geotermale.

Citește și:

Prețul mediu al unui bilet de avion dus-întors la clasa economică:

Bardenas Reales - Zaragoza (ZAZ): 217 EUR / Bilbao (BIO): 191.5 EUR

Timanfaya - Lanzarote (ACE): 260 EUR

Landmannalaugar - Reykjavik (KEF): 367.5 EUR

Africa, Asia, Oceania

Călătoriile lungi obișnuiesc să includă locații cât mai diverse, iar vacanțele devin amintiri tot mai intense atunci când sunt privite prin decorurile fotografiilor.

În partea de sud a Namibiei se află Fish River Canyon, cel mai mare canion din Africa (160 km lungime, până la 27 km lățime și locuri cu o adâncime de până la 550 m). Traseul de 90 km atrage iubitorii de drumeții din toată lumea și este unul dintre cele mai renumite din partea de sud a Africii.

Un alt peisaj care seamănă cu cele de pe Lună, dar mai colorat, se află în partea central-nordică a Chinei, în Zhangye National Geopark. Cea mai vizitată parte se află la 30 km către vest de orașul Zhangye și atrage turiștii mai ales prin formațiunile de rocă înalte de câteva sute de metri, cu straturile de culori diferite.

Citește și:

locuri deosebite Foto: By Dinozzzaver, Shutterstock

Într-un loc și mai îndepărtat (Noua Zeelandă) se află Insula Whakaari, a cărei formă aproape circulară este determinată de un vulcan activ cu diametru de aproximativ 2 km și o înălțime de 321m deasupra mării. Interesant este că acesta este doar un vârf al muntelui care se află sub nivelul mării și se întinde pe o înălțime de încă aproximativ 1600 m față de fundul mării. Peisajele de pe insulă sunt în mare parte dominate de culoarea gri a rocilor și coloanelor formate de vaporii galbeni de sulf. În afară de câteva păsări, nu există alte viețuitoare pe insulă - exact ca pe Lună!

Prețul mediu al unui bilet de avion dus-întors la clasa economică:

Fish River Canyon (Namibia) - Windhoek (WDH): 936 EUR

Citește și:

Zhangye National Geopark (China) - Chengdu (CTU): 646 EUR

Insula Whakaari (Noua Zeelandă) - Auckland (AKL): 1109.5 EUR

Foto prima pagina: By Sean Pavone, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
22 Iulie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.