Setari Cookie-uri

Golf in Dubai

Dubai se mândrește cu o scenă vibrantă a golfului, găzduind numeroase terenuri și turnee profesioniste de anvergură - lucruri care îl fac locul perfect pentru pasionații de golf, mai ales pe timpul iernii.

comunicat de presa

Dubai se mândrește cu o scenă vibrantă a golfului, găzduind numeroase terenuri și turnee profesioniste de anvergură - lucruri care îl fac locul perfect pentru pasionații de golf, mai ales pe timpul iernii.

INFORMAȚII ȘI RECOMANDĂRI PRIVIND GOLFUL ÎN DUBAI

  • Toate cele 12 terenuri de golf din Dubai se află la mică distanță unul de celălalt - puteți ajunge de la unul la altul în maximum 25 de minute.
  • Terenurile din Dubai sunt disponibile pe toată durata anului, putând fi utilizate de dimineața până seara, Emirates Golf Club și The Track din Meydan oferind experiențe de neuitat și pe timp de noapte.
  • Vă puteți bucura de turneele de golf de clasă mondială din Dubai la prețuri accesibile - de la evenimentul gratuit DP World Tour Championships până la Omega Dubai Desert Classic, ale cărui prețuri încep de la 75 AED.
  • În cazul în care zburați cu Emirates, vă veți bucura să aflați că această companie aeriană acceptă echipamente de golf, inclusiv crose, ca parte a ofertei standard pentru limita de bagaje.
  • Pentru crose, genți, haine sau accesorii făcute la comandă, vizitați eGolf Megastore - cel mai mare retailer specializat în domeniul golfului din EAU, care e alături de jucătorii de golf din 2011. De asemenea, magazinul are în stoc echipamente noi și uzate 100% originale, la prețuri accesibile, și poate livra comenzile online oriunde în Dubai în maximum 24 de ore. Mai mult, retailerul oferă și un serviciu de schimb pentru crosele dumneavoastră vechi atunci când achiziționați echipamente noi.

VIITOARE EVENIMENTE DE GOLF ÎN ORAȘ

Citește și:

DP World Tour Championship este un celebru turneu de golf care marchează finalul Turului European și invită cei mai buni 50 de jucători să se lupte pentru poziția supremă. Evenimentul are la dispoziție un buget de premiere în valoare de 8 milioane USD. Organizată pe spectaculosul teren Jumeirah Golf Estates, această competiție sportivă de cinci stele este un eveniment foarte important din calendarul competițional al metropolei și profită din plin de vremea fabuloasă de iarnă a Dubaiului. La ediția din acest an vor participa unele dintre cele mai mari staruri ale golfului, inclusiv dublul câștigător Rory McIlroy și învingătorul de anul trecut, Danny Willett - toți luptându-se pentru premiul cel mare de 3 milioane USD, cel mai mare din istoria golfului.

Citește și:
  • Data: 21-24 noiembrie 2019
  • Locul de desfășurare: Jumeirah Golf Estates

Cel mai popular eveniment de golf din EAU, Omega Dubai Desert Classic, îi găzduiește anual, timp de o săptămână, pe cei mai buni jucători din lume. Turneul este denumit și „Turneul Orientului Mijlociu”, ca urmare a duratei sale și a terenului de cea mai bună calitate. După ce Bryson DeChambeau a câștigat trofeul în 2019, la finalul unui turneu spectaculos organizat de-a lungul a patru zile, acesta este așteptat să revină alături de alte staruri ale sportului, cum ar fi Tommy Fleetwood, Louis Oosthuizen și Matthew Fitzpatrick.

  • Data: 23-26 ianuarie 2020
  • Locul de desfășurare: Emirates Golf Club

TERENURI DE TOP ÎN DUBAI

Pentru familii:

  • Dubai Creek Golf and Yacht Club: Situat chiar pe malul istoricului Râu Dubai, Dubai Creek Golf and Yacht Club găzduiește un teren par 71 care este dotat cu zone ondulate cu iarbă tunsă scurt, demarcate de movile, curmali și palmieri, precum și de apă.
    • De ce merită vizitat: Este poate cel mai cunoscut pentru spectaculoasa sa bucată de final, deoarece ultima gaură par 4 necesită o pricepere foarte mare în ceea ce privește manevrarea peste apă și pe pante - și găzduiește un club foarte special, care seamănă cu pânzele unui dhow arăbesc.
    • Pe lângă teren: În incinta clubului veți putea găsi numeroase opțiuni culinare și de relaxare, inclusiv popularele Boardwalk Restaurant, Cielo Sky Lounge, precum și legendarul lounge QDs situat pe malul apei.
  • JA The Resort: Terenul de golf la standard de campion cu 9 găuri și un par de 35 este împrăștiat de-a lungul a 5.829 metri și a fost conceput de faimosul Peter Harradin, amplasat în incinta JA The Resort din Jebel Ali.
    • De ce merită vizitat: Amenajat într-un mod unic, cu păuni, bibilici, potârnichi și gazele arabe mișunând pe întreaga sa suprafață, acest teren oferă o evadare idilică într-un cadru pașnic.
    • Pe lângă teren: De asemenea, JA The Resort găzduiește un club de tir, o academie de tenis, un centru ecvestru, un port cu servicii complete care oferă excursii la pescuit, un loc de joacă pentru copii și un club pentru adolescenți, patru piscine și numeroase activități sportive acvatice.
    • Obțineți cea mai bună valoare: Deși terenul oferă pachete speciale de vară și pentru cursul săptămânii, familiile pot profita din plin de vacanță cazându-se la JA Palm Tree Court sau la hotelul JA Beach (în renovare până pe 31 august 2019). Un al treilea hotel situat în incinta complexului, JA Lake View, urmează să-și deschidă porțile în septembrie 2019.

Pentru profesioniști:

Citește și:
    • Arabian Ranches Golf Club: Puneți-vă abilitățile la încercare pe terenul tip campionat, în stil deșertic, cu par 72 din incinta Clubului de golf Arabian Ranches, care profită din plin de cei 7.002 metri de teren natural cu arbuști și tufișuri puși la dispoziție.
      • Ce trebuie să încercați: Golf cu piciorul! Un sport all-inclusive care oferă o combinație între fotbal și golf, unde jucătorii încearcă să introducă o minge de fotbal într-o gaură din cât mai puține lovituri de picior cu putință.
      • Pe lângă teren: Alegeți între restaurantul de familie Ranches, care este dotat cu o terasă, o zonă de joacă pentru copii și o gamă variată de preparate de casă, sau Birdies Sports Lounge, unde pasionații de sport se pot strânge pentru a-și încuraja echipa favorită sau pot sărbători un joc de golf reușit.
    • Jumeirah Golf Estates: Jumeirah Golf Estates este o destinație rezidențială de golf de clasă mondială, oferind spații de cazare și facilități de lux la câțiva pași de două terenuri de golf de par 72 faimoase la nivel internațional.
      • Ce trebuie să încercați: Terenul Earth găzduiește cu mândrie DP World Tour Championship. Este un teren spectaculos inspirat de marile parcuri din Europa și America de Nord și combină cu pricepere apa curgătoare cu pantele. Pe de altă parte, terenul Fire este încadrat de o gamă captivantă de floră, selectată cu atenție pentru a reflecta tema generală a terenului și pentru a-i îmbunătăți mediul natural.
      • Pe lângă teren: Deși terenurile sunt amplasate mai degrabă într-un cadru rezidențial, vă puteți opri la Fresca Delicatessen & Café pentru un mic dejun copios înainte de începerea jocului sau la Sports Bar pentru a vă relaxa după o zi plină de golf.
    • Emirates Golf Club: Emirates Golf Club, gazdă a turneului Omega Dubai Desert Classic, aprobat de Turul European, și a turneului Omega Dubai Moonlight Classic, s-a deschis în 1988 și a fost primul teren de golf din istoria Orientului Mijlociu. Găzduiește două dintre cele mai bune terenuri din oraș, care vin la pachet cu o priveliște spectaculoasă asupra Dubaiului.
      • Ce trebuie să încercați: Terenul Majilis, a cărui denumire se traduce prin „loc de întâlnire” în limba arabă, este terenul emblematic al clubului, întinzându-se de-a lungul a 6.676 metri și având un par de 72. Pe de altă parte, terenul Faldo (tot par 72) este singurul teren cu 18 găuri din regiune care oferă posibilitatea de a juca pe timpul nopții. Ambele terenuri combină terenul deșertic natural în pantă pentru a testa abilitățile sportive ale jucătorilor.
      • Pe lângă teren: Emblematicul Emirates Golf Club este unul dintre cele mai impresionante cluburi din regiune, oferind numeroase opțiuni de relaxare în incinta sa, de la mâncare rafinată la preparate ușoare care se pot mânca la bar, până la piscine de top și săli de sport, terenuri de padel și un spa.
    Citește și:

      Vizionare placuta


      Kudika
      5 Septembrie 2019
      Echipa Kudika
      Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

      Ti-a placut acest articol?

      Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.