Setari Cookie-uri

De ce iubitorii de vacanță călătoresc în Heraklion, Creta?

Printre atracțiile turistice deosebite din Heraklion se numără și acest uriaș acvariu modern, unde turiștii pot experimenta viața subacvatică a Mediteranei.

Situat pe coasta nordică a insulei Creta, Heraklion este capitala insulei, portul principal, dar și centrul industrial principal al Cretei. Cu o populație de circa 174.000 de locuitori și suburbii moderne, Heraklion este al patrulea cel mai mare oraș din Grecia. În prezent, majoritatea turiștilor vizitează Heraklion pentru a explora palatul minoic din Knossos, însă acesta nu este singurul motiv pentru care capitala insulei Creta este o destinație perfectă pentru un sejur de vis pe pământurile elene. Descoperă în articolul următor care sunt motivele pentru care iubitorii de vacanță călătoresc în Heraklion, Creta!

Orașul vechi din Heraklion

Heraklion s-a dezvoltat în jurul mării și în prezent, orașul vechi este concentrat în jurul portului, prezentând cel mai important monument - Koules, o fortăreață impunătoare ce datează din secolul XVI. Orașul vechi este protejat de ziduri de apărare masive, ce au fost demolate în părți, iar în interior, străduțele sale pietonale sunt împânzite de clădiri aristocrate, biserici și buticuri, ce se deschid într-o piață centrală cu cafenele aglomerate. Un motiv suficient să vizitezi Heraklion, spunem noi!

Citește și:

Palatul din Knossos, atracția principală a iubitorilor de călătorie

Palatul din Knossos este cel mai bine conservat sit minoic din Creta, fiind situat la doar cinci kilometri sud-est de capitala insulei. Se spune despre acest palat monumental, cu patru aripi construite în jurul unei curți centrale, că a fost labirintul mitic al regelui Minos. Iubitorii de călătorie aleg Heraklion ca destinație de vacanță tocmai pentru a admira acest palat sofisticat, ce includea în trecut spații ceremoniale, decorațiuni impunătoare și sisteme complexe de drenare. Faimosul colos datează din anul 1450 î.Hr.

Muzeul arheologic din Heraklion, un alt obiectiv turistic pentru pasionați

Acest muzeu este o altă atracție turistică importantă pentru care Heraklion este atât de apreciat de către turiști. Acesta expune fresce impresionante, cu o vechime de 3.500 de ani, toate aparținând Palatului din Knossos. Chiar dacă principala clădire a muzeului a fost închisă pentru renovare în anul 2006, turiștii se pot bucura în continuare de o expoziție temporară, cu peste 450 de descoperiri antice din întreaga insulă. Nu-i de mirare că iubitorii de vacanță călătoresc în Heraklion, cu asemenea atracții turistice importante!

Citește și:

Muzeul istoric din Creta, un motiv în plus pentru o vacanță în Heraklion

Iubitorii de istorie vor fi întotdeauna fascinați de istoria Cretei, iar Muzeul Istoric din Creta expune cei 1.700 de ani de istorie ai insulei, încă de la vremuri creștine și până în epoca modernă. Aici turiștii au ocazia de a admira icoane religioase, sculpturi în piatră, obiecte din ceramică, costume populare bizantine, turcești și venețiene, dar și un spațiu dedicat celor ce și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial.

Cretaquarium Thalassocosmos, acvariul impresionant din Heraklion

Printre atracțiile turistice deosebite din Heraklion se numără și acest uriaș acvariu modern, unde turiștii pot experimenta viața subacvatică a Mediteranei. Atracția turistică prezintă în total 32 de acvarii vaste din sticlă ce prezintă de la rechini până la căluți de mare, meduze, broaște țestoase, homari și caracatițe. Imensele acvarii sunt umplute cu apă de mare de culoarea turcoazului și sunt luminate estetic, pe un fundal de pietre, nisip și alge.

Citește și:

Plaja Matala, una dintre cele mai renumite atracții pentru iubitorii de călătorie

Iubitorii de vacanță călătoresc în Heraklion cu scopul de a se relaxa pe plaja Matala, una dintre cele mai frumoase și mai populare plaje din Heraklion. Matala este și una dintre cele mai vizitate stațiuni de pe coasta sudică a Cretei, devenind faimoasă în anii 1960, datorită hipioților ce locuiau în peșteri, în stâncile roșiatice de gresie. Matala se întinde de-a lungul a 300 de metri, fiind o plajă cu nisip auriu, fin, atracția sa principală fiind reprezentată de stânca impozantă cu peșteri despre care îți vorbeam anterior.

Acum ți-ai făcut o idee despre motivele care-i determină pe iubitorii de vacanță să călătorească în Heraklion? Nu de alta, dar suntem siguri că ți-ai dori să te numeri și tu printre ei, pornind în explorarea iubitei capitale a Cretei!

Citește și:

Featured foto de la Georgios Tsichlis via Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
27 Octombrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.