Setari Cookie-uri

Breb-satul din inima Maramuresului care te va cuceri instant

Breb este cu siguranta cel mai vizitat loc din Maramures fiind si cel care arata turistilor esenta maramuresana intr-un mod inedit. Casele vechi, obloanele colorate si portile magnifice in stilul traditional va asteapta sa le descoperiti in acest loc de poveste ce se preteaza perfect pentru o vacanta alaturi de familie sau un city break in care sa lasi in urma harmalaia si inghesuiala orasului.

Breb, satul din Ocna Șugatag

Eram pe picior de plecare atunci când am hotărât să poposim în Breb. Probabil stresați de drumul lung și aglomerat ce avea să ne aștepte până în capitală și extenuați de căldură infernală, am intrat în acest sat din comuna Ocna Șugatag sceptici și fără pic de chef sau energie. Maramureș fusese o experiență tare plăcută pentru noi, ultimele zile petrecându-le alături de oameni foarte drăguți care au avut grijă să ne introducă în obiceiurile și tradițiile lor- de la mâncare și băutură până la muzică tradițională și portul lor minunat. Așa că, în mai puține cuvinte, ne gândeam ce ar fi putut să ne mai surprindă într-un sătuc parcă uitat de lume în care timpul avea altă semnatate și în care până și aerul era altul.

breb

O dată intrați în sat, am lăsat mașina pe un drum pietruit și am luat-o la pas. Am intrat ca într-un portal, un portal în care totul era altfel. Nu știu cât a durat plimbarea, nu știu câte zâmbete am aruncat în stânga și în dreapta și câte fotografii am făcut, însă Breb ne-a surprins enorm!

Breb

Un loc atipic în care ai zice că nu prea ai multe lucruri de făcut și că o plimbare de câteva ore este suficientă, însă eu am plecat de acolo cu gândul clar că mă voi întoarce într-un city break.

Ce e de făcut în Breb?

Am avut marele noroc să vorbim cu o domnișoară ce vindea năframe sau fuste tradiționale la stradă pentru că ea ne-a spus că dacă continuăm drumul vom da de un Magazin Mixt, iar acolo să facem dreapta pe o uliță. Zis și făcut, am continuat să mergem, am continuat să pozăm și să ne minunăm până am ajuns la semnul magazinului. În dreapta, o uliță la care probabil nici nu te-ai fi uitat, pe care aveau loc nu mai mult de două persoane, dar care conducea turiștii sau oamenii locului spre ceea ce se numește Casa din Vale, o unitate de cazare, dar și un târg și festival de muzică super simpatic la care oamenii începeau încet încet să se adune.

breb

Am cumpărat mici chestii (cercei din lut, brățări cu mărgele, paște cu trufe de la un cuplu drăguț care le vindea) și ne-am continuat plimbarea dezamăgiți că nu putem înnopta în Breb.

breb

Apoi am ajuns la Grădina Culturală, am aflat de Breb 148 un loc foarte fain în care să iei masa, am aflat de cele mai căutate cazări și le-am pozat pentru cititoarele Kudika- numai, numai în speranța că voi veți fi mai inspirate decât mine și veți acorda acestui sat care de fapt dezvăluie o lume mai mult decât câteva ore!

breb

Breb nu este un loc cu activități diverse, nu e un loc pentru sporturi sau un loc cu cine știe ce monumente sau muzee de vizitat, însă este o oază de liniște care are să îți ofere povești de toate soiurile. Câteva zile aici sunt convinsă că te-ar putea deconecta de haosul vieții în oraș, de responsabilități sau de griji. Așa că, dacă îți dorești să înlocuiești blocurile sau clădirile de birouri cu arbori și asfaltul încins din miezul verii cu iarbă verde, ce zici de Breb?

breb

Sper că v-am lăsat toate informațiile de care aveați nevoie, dacă nu, totul este la un search distanță pe Google.

Ah, era să uit- nu va lăsăți intimidați de drumul lung până în Maramureș pentru că tot efortul are să merite!

breb

V-am lăsat!

Spor la vacanțe!

Vizionare placuta


Cătălina este cel mai nou și tânăr redactor Kudika, acoperind zonele de Travel, Artă și Cultură. Cătălina este pasionată de teatru și cinematografie, de cinci ani este membru activ al...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.