Drumul vinului prin Republica Moldova, fie că pleci cu partenerul de viață, familia sau gașca de prieteni, te poartă prin peisaje pitorești, podgorii pline de roade, vinării cu tradiție și locuri încărcate de istorie.
Drumul vinului trece pe străzile orașului subteran Cricova cu denumiri de soiuri de vin.
Cricova este una dintre cele mai cunoscute vinării din Moldova, renumită în special datorită orașului subteran. Labirinturile unice, create într-o veche carieră de piatră, găzduiesc 30 de milioane de litri de vin și se întind pe o distanță de 70 km. Străzile orașului subteran (ca si cele de la Milestii Mici) poartă numele vinurilor care sunt păstrate în nișele adiacente: Cabernet, Chardonnay, Sauvignon etc.
Unele străzi se află la adâncimea de 80 de metri sub pământ, ceea ce asigură o umiditate și o temperatură constante pe tot parcursul anului.
Aici se păstrează Vinoteca Națională, care include cele mai bune vinuri locale și internaționale, vinurile din colecția lui Herman Goering, plătite ca retribuție după cel de-al Doilea Război Mondial, dar și vinuri vechi de Moselle, Bourgogne și Bordeaux. Cel mai vechi vin din colecție este „Ierusalimul de Paște”, produs în 1902, unicul de acest fel în lume.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cosmin Seleși, oprit de boală din drumul spre Muntele Athos: Poate nu m-a primit Maica Sfântă...
- Cum încearcă Vica Blochina să facă o fotografie cu fiul ei: Îți dau 100 de euro, dar hai să facem poză...
- Maternitatea nu înseamnă perfecțiune. Hai să vorbim despre vinovăție, epuizare și cum să nu te pierzi ca femeie
Cricova este prima vinărie din Moldova care produce vin spumant după metoda tradițională de fermentare în sticlă și este recunoscută pentru calitatea sa la competiții internaționale de top, precum Effervescents du Monde.