Acum 200 de milioane de ani Madagascarul, aceasta insula de dimensiuni generoase, era parte a Gondwana – unicul bloc continental sudic. In urma cu 100 de milioane de ani Madagascarul “s-a despartit” de Africa si s-a stabilit la 400 de kilometri sud-est de tarmul continentului negru. Aceasta insula spectaculoasa este in prezent una dintre cele mai mari ale planetei (locul 4) si reprezinta pentru multi un continent in miniatura. Din punct de vedere turistic Madagascarul poate fi comparat doar cu fascinantele insule Galapagos. Aceasta limba de pamant din Oceanul Indian (care are o suprafata dubla fata de cea a Romaniei) este o destinatie exclusivista, extrem de tentanta si incredibil de provocatoare.
Salbaticie, particularitati si posibilitati
Prin relief, flora si fauna, Madagascarul se deosebeste de orice alt pamant al planetei. De aceea multi specialisti, cercetatori dar si simpli turisti i-au daruit acestei insule titulatura de “cel mai mic continent al lumii”. Aproximativ 80% din speciile de plante si animale prezente pe aceasta fascinanta insula sunt unice iar clima si indelungata izolare fata de factorul uman au transformat acest tinut intr-un veritabil laborator al evolutiei – o situatie asemanatoare cu cea intalnita in Galapagos.
Cu siguranta aceste atuuri plaseaza Madagascarul in topul destinatiilor perfecte pentru o experienta de tip safari. Intreaga insula este practic o mare rezervatie iar cea mai mare parte a turistilor care viziteaza Madagascarul sunt indragostiti de salbaticia acestei tari, de nenumaratele specii de animale care nu au inca “deprinderea” fricii de om, de bogatia vegetatiei si de amabilitatea, duiosia si generozitatea localnicilor.