Setari Cookie-uri

Castelele regilor de ieri, hotelurile turistilor de azi

Este foarte greu sa afli numarul exact al castelelor din Franta. In Valea Loarei, spre exemplu, exista in jur de 50, 60 de astfel de resedinte medievale, dar conceptul de “castel” este atat de interpretabil, incat numarul lor se poate dubla sau chiar tripla in functie de criteriile aplicate in selectie. Un lucru este evident: Franta, aceasta tara a castelelor, fie ele regale, princiare, nobiliare sau militare, are cea mai mare concentratie de astfel de cladiri din intreaga lume. Simboluri ale regalitatii, valori ale renascentismului, bijuterii ale artei arhitecturale sau decorative, multe dintre aceste resedinte au devenit astazi hoteluri sau case de oaspeti. In ciuda frumusetii lor, preturile sunt in multe cazuri mai convenabile decat cele ale unor hoteluri obisnuite. Ofertele pornesc de la 80, 90 de euro pe noapte, dar atmosfera unica merita si o investitie mai mare. Numarul lor mare permite existenta unei oferte diversificate, iar preturile raman relativ accesibile tocmai datorita acestei diversitati. Nu numai Franta se mandreste cu aceasta posibilitate inedita de cazare a turistilor. Portugalia, Scotia, Anglia, Spania, Austria si Irlanda sunt si ele presarate cu zeci de fortarete pregatite pentru oaspeti. Exista doar doua probleme in cazul unor astfel de alternative romantice: prima este ca rezervarile trebuie facute din timp pentru ca majoritatea acestor resedinte au nevoie de restaurari care pot dura luni intregi. Al doilea “inconvenient” poate fi interpretat negativ doar de turistii care viziteaza Franta pentru zonele metropolitane. Ei bine, aceste castele nu se afla in mijlocul sau in apropierea marilor centre urbane, spre deosebire de hotelurile obisnuite. Dar pozitionarea lor, in mijlocul unor paduri, pe malul unor lacuri sau in varful muntilor este pentru cei mai multi turisti piatra de temelie a unei vacante perfecte. Ofertele de acest gen au aparut in ultimul timp si in Romania, in timp ce in strainatate cazarea turistica in astfel de palate a devenit deja un lucru obisnuit. In continuare, iata 10 dintre cele mai grandioase, dar si accesibile castele – hoteluri din Franta, unde merita petrecute cateva nopti in stil regal.

Castelele regilor de ieri, hotelurile turistilor de azi

Este foarte greu sa afli numarul exact al castelelor din Franta. In Valea Loarei, spre exemplu, exista in jur de 50, 60 de astfel de resedinte medievale, dar conceptul de castel este atat de interpretabil, incat numarul lor se poate dubla sau chiar tripla in functie de criteriile aplicate in selectie. Un lucru este evident: Franta, aceasta tara a castelelor, fie ele regale, princiare, nobiliare sau militare, are cea mai mare concentratie de astfel de cladiri din intreaga lume. Simboluri ale regalitatii, valori ale renascentismului, bijuterii ale artei arhitecturale sau decorative, multe dintre aceste resedinte au devenit astazi hoteluri sau case de oaspeti. In ciuda frumusetii lor, preturile sunt in multe cazuri mai convenabile decat cele ale unor hoteluri obisnuite. Ofertele pornesc de la 80, 90 de euro pe noapte, dar atmosfera unica merita si o investitie mai mare. Numarul lor mare permite existenta unei oferte diversificate, iar preturile raman relativ accesibile tocmai datorita acestei diversitati. Nu numai Franta se mandreste cu aceasta posibilitate inedita de cazare a turistilor. Portugalia, Scotia, Anglia, Spania, Austria si Irlanda sunt si ele presarate cu zeci de fortarete pregatite pentru oaspeti. Exista doar doua probleme in cazul unor astfel de alternative romantice: prima este ca rezervarile trebuie facute din timp pentru ca majoritatea acestor resedinte au nevoie de restaurari care pot dura luni intregi. Al doilea inconvenient poate fi interpretat negativ doar de turistii care viziteaza Franta pentru zonele metropolitane. Ei bine, aceste castele nu se afla in mijlocul sau in apropierea marilor centre urbane, spre deosebire de hotelurile obisnuite. Dar pozitionarea lor, in mijlocul unor paduri, pe malul unor lacuri sau in varful muntilor este pentru cei mai multi turisti piatra de temelie a unei vacante perfecte. Ofertele de acest gen au aparut in ultimul timp si in Romania, in timp ce in strainatate cazarea turistica in astfel de palate a devenit deja un lucru obisnuit. In continuare, iata 10 dintre cele mai grandioase, dar si accesibile castele hoteluri din Franta, unde merita petrecute cateva nopti in stil regal.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
26 Martie 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.