Cand am intalnit pentru prima data un om care se ocupa cu asa ceva, l-am intrebat cum de a ajuns sa se urce pe stanci. Pentru mine era un mister. Cum ajung oamenii sa sacrifice salarii si concedii intregi pentru a cobori si a urca, aparent inutil, pe un perete de stanca? Cum apare pasiunea asta? De fapt cum ti-o descoperi? Ce se intampla, acolo undeva in copilarie sau adolescenta, care te face sa te gandesti "hmmmda, as fi un bun alpinist"?
“Intre suisuri si coborasuri se dezvolta un alt stil de a aborda viata”
In a doua jumatate a secolului XVIII, mai exact in data de 8 august 1786, savantul Horace Benedict de Saussure a oferit un premiu primilor oameni care au reusit sa ajunga pe varful Mont Blanc si anume Jaques Balmat si Michel Paccard. Aceasta zi este considerata ca fiind “ziua de nastere” a sportului numit alpinism, care consta in ascensiuni montane, mai exact in escaladarea partilor mai dificile ale muntelui. De-a lungul timpului, au aparut multe ramuri ale acestui sport; de la simpla drumetie montana pana la adevarata catarare pe drumuri greu accesibile, in orice anotimp, pe orice vreme. Dintre cele mai cunoscute ramuri enumeram escalada, drumetia, ascensiunea, catararea, trekking-ul (pe poteci), hiking-ul (in afara potecilor).
Unde te cateri?
In tara noastra, alpinismul se practica in foarte multe regiuni. Dar exista locuri unde acest sport se practica in formele sale de performanta. Cunoscatorii au auzit cu siguranta de "Albastra", "Sperante", "Memorial", peretele Galbinele sau creasta Fagarasului.
In strainatate, “paradisul” est-europenilor este Croatia, mai exact Coasta Dalmata. Spania, cu ai ei Pirinei reprezinta un alt punct cheie al alpinismului european. La fel si Alpii, ai caror trasee atrag anual milioane de cataratori.