Setari Cookie-uri

O insula ca-n filme: Skiathos

Sporadele sunt un grup de insule aflate in nord vest-ul Marii Egee si cuprind insulele Skiathos, Skopelos, Alonissos si Skyros alaturi de alte cateva insule mai mici, nelocuite. Toate insulele au vegetatie bogata si combina armonios albastrul marii cu auriul plajelor si verdele padurilor.

Banana

Original numita Krassa, plaja a primit numele Banana dupa nudistii care obisnuiau sa mearga acolo. Acum impartita in doua, Banana mica (unde nudistii continua sa se intalneasca) si Banana mare, plaja este una foarte frumoasa unde toata lumea este binevenita. Pinii completeaza intr-un mod unic stralucirea marii si a nisipului in soarele verii. Plaja este un loc de intalnire pentru multi tineri datorita facilitatilor pe care le ofera: sporturi nautice, taverna, cafenea si atmosfera plina de actiune.

Agia Eleni

Unul dintre cele mai linistite locuri de pe insula este aici. Aflata in partea vestica a insulei, plaja imbratiseaza marea si padurea de pini si ofera un apus incredibil. Este o experienta de neratat!

Lalaria

Aflata in partea nord-estica a insulei este una dintre cele mai pitoresti plaje din Grecia. Vanturile de nord bat cu putere peste stancile de un alb pur, reusind in milioane de ani sa le slefuiasca perfect rotund. Milioanele de pietre mici si albe, numite “lalaria” acopera acum plaja. Plaja este accesibila numai cu barca.

Mandraki

Cunoscuta si sub denumirea de “Portul lui xerxes”, dupa miticul conducator persan, Mandraki este o plaja binecuvantata de natura, cu dune de nisip fin si apa limpede de culoarea smaraldului.

Plaja este situata la 14 km de orasul Skiathos pe coasta de vest a insulei. Este locul ideal pentru cei care prefera o plaja linistita chiar si in plin sezon turistic. Peisajul exotic este intregit de padurile dese de pin care-i dau un aer inedit. Pentru ca tabloul sa fie perfect, atmosfera tipic greceasca intalnita in cele cateva taverne din apropierea plajei transforma acest peisaj idilic in locul perfect de relaxare pentru dumneavoastra.

Maratha

Incantatoarea plaja Maratha (cuvantul “maratha” inseamna fenicul in limba greaca) se afla la 12 km de orasul Skiathos, pe coasta de sud a insulei, in apropierea faimoasei plaje Koukounaries.

Este o plaja mica si linistita, mangaiata de soare, ideala pentru relaxare. Plaja ofera toate facilitatile pentru pasionatii de sporturi nautice, bronz si inot. Fie ca doriti sa savurati un cocktail exotic tolaniti pe sezlong sub umbrela sau doriti sa va racoriti in apa albastra si limpede a Marii Egee, plaja Maratha ofera confortul pe care-l asteptati de la vacanta dumneavoastra.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
17 Februarie 2012
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.