Toledo: istoria armei nobile

Structura interna a lamei si misterul fabricatiei a reprezentat un secret bine pastrat pana in secolul al XX-lea. Acesta se transmitea din tata in fiu, din generatie in generatie. Pentru a realiza o astfel de lama, era nevoie sa bati simultan otel dur cu continut ridicat de carbon si otel moale la o temperatura foarte inalta. Totul depindea de selectarea materialelor prime, de proportiile foarte exacte care trebuiau respectate in compozitia lamei si de temperatura de 790 grade Celsius. De asemenea, timpul de expunere la flacara era foarte important si odata respectate toate aceste detalii puteai avea garantia obtinerii celei mai bune sabii din lume.

In evul mediu fierarii obisnuiau sa recite psalmi si rugaciuni in timp ce lucrau la realizarea lamelor, mentinand ritmul pentru a putea sa calculeze perioada necesara prelucrarii otelului. Daca timpul de incalzire nu era repectat perfect, exista posibilitatea ca rezistenta lamei sa fie foarte scazuta. Dupa ce lama era modelata pana ajungea la forma perfecta, aceasta se racea in apa sau ulei. Insa unele legende spun ca maestrii fierari obisnuiau sa le raceasca in sangele animalelor, considerand ca acest lucru le va da o rezistenta sporita.

Datorita unui procedeu de creare extrem de complicat amplu, un fierar nu reusea sa realizeze mai mult de 2-3 lame pe an.
Imitarea sabiilor de Toledo s-a incercat in mai multe locuri din lume, insa acest lucru nu a fost posibil. Nimeni nu a reusit sa ajunga la perfectiunea maestrilor armurieri din aceasta zona. Otelul din Damasc era prea tare si deloc flexibil, din pricina continutului foarte mare de fier si carbon, in timp ce otelul suedez era prea moale. Alte locuri in care s-a incercat fabricarea unor sabii asemanatoare au fost in Solingen (Germania) si Nimes (Franta).


Articol preluat de pe Yuppy

Alte recomandari:

Top 10: Cele mai mari dezastre naturale

Primul terminal mobil cu design Armani, disponibil in Romania!

Topul celor mai stupide cercetari stiintifice

---