Setari Cookie-uri

Andorra - Principatul ascuns

Intre Spania si Franta, in muntii Pirinei, se afla o tara cu o suprafata de 400 de kilometri patrati, care nu are taxe, armata, aeroport, cale ferata si nici moneda nationala. Si totusi, micul principat al Andorrei primeste aproximativ 9 milioane de turisti anual 80% din PIB datorandu-se castigurilor din segmentul turistic, cea mai importanta ramura a economiei andorrene. Acest microstat al Europei, inghesuit intre Spania si Franta, nu are nici macar un suveran propriu, dar reprezinta una dintre cele mai sic destinatii europene. Si asta datorita statiunilor sale montane si gratie paradisului fiscal pe care il gazduieste intre granitele sale modeste.

Shopping, drumetii si schi

In ciuda tuturor acestor particularitati, mai mult sau mai putin obisnuite, Andorra este un stat extrem de atragator pentru cei pasionati de munte…si taxe putine.

Situata in muntii Pirieni, tara are o altitudine medie de aproximativ 1990 de metri – cel mai inalt punct fiind Coma Pedrosa cu 2994 de metri. Nu exista foarte multe orase mari dar sunt o multime de sate sau orasele mici percepute drept statiuni montane. Initial acestea au fost sate traditionale care, datorita cresterii spectaculoase a cererii turistice –
s-au transformat in adevarate centre regionale cu autoritate in practicarea sporturilor de iarna.

Vallnord si Grandvalira sunt cele doua regiuni de schi ale Andorrei – celebre in toata Europa pentru statiunile lor si partiile extrem de bine intretinute.

Datorita taxelor putine, Andorra este recunoscuta ca fiind unul dintre cele mai prolifice paradisuri fiscale ale lumii. Acesta este unul dintre motivele pentru ca shoppingul reprezinta o activitate turistica principala. Se spune ca electronicele sunt mai ieftine aici decat oriunde altundeva pe continent.

Preturi

Andorra poate fi incadrata in categoria destinatiilor medii – din punct de vedere al bugetului alocat. Mai ieftina decat Franta dar mai scumpa decat Bulgaria, Andorra are – cel putin pentru sezonul de iarna – o infrastructura bine pusa la punct care permite o diversitate destul de larga a unitatior de cazare. Puteti gasi atat hoteluri de patru sau cinci stele cat si apartamente sau vile mult mai ieftine dar cu un confort mai mult decat decent.

Drumul pana acolo este singura problema. Andorra nu are aeroport propriu. Principatul se mandreste insa cu o retea de drumuri extrem de bune de care va puteti folosi pentru a ajunge la destinatie (via Franta sau Spania).

Vizionare placuta


Kudika
27 August 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.