Setari Cookie-uri

Ce să mănânci în Toscana: o excursie culinară fabuloasă!

Era dis-de-dimineață și dormisem vreo patru ore. Să zicem doar că era dimineață, deși era încă noapte, iar eu nu mă las trezită mai devreme de opt, în cele mai multe zile. Și totuși, trezirea cu noaptea în cap nu m-a oprit din fericire. Și asta pentru că mi-am scurs genele de somn în drum spre aeroport, în drum spre o vacanță italiană, ba nu, o vacanță toscană, atât de mult așteptată!

Planificasem un city break în Florența și un city break în Pisa. Unul după altul. Amândouă într-o mini vacanță în bella Italia. Știam deja ce vom vizita în ambele orașe, însă credeam că între cele două vom mai avea ceva timp de explorat comuna Volterra, plină de farmec medieval. Am trecut de prima zi în Florența și am decis că lăsăm Toscana rurală pe un concediu vast, de cel puțin trei săptămâni, cu mașina, neapărat.

Așa că am păstrat pentru mini vacanța noastră doar Florența și Pisa. Și muuult mers pe jos. Și bine am făcut că am mers 20 de kilometri zilnic și am urcat ceea ce a părut toate scările din lume! Pentru că, dacă călătorești în Toscana, nu ai voie să nu încerci fabuloasa mâncare tradițională toscană. Așadar, lăsând farmecul descoperit în obiectivele turistice din Florența și Pisa, azi îți dezvălui ce să mănânci în Toscana, fără ocolișuri.

Citește și:

Completezi totul cu „sportul” menționat mai sus și crede-mă că te vei întoarce cu kilograme în minus! Descoperă de mai jos ce să să mănânci în Italia, în regiunea Toscana.

Vezi zborurile către Florența aici


Ce să mănânci în Toscana: încearcă platourile de cărnuri, mezeluri și brânzeturi

Trebuie să spun că, de călătorești în Toscana, nu prea o să îți iasă dieta. Eu, una, nu țin dietă, deși am niște kilograme în plus. Prefer însă să fac sport și să mănânc sănătos. Asta înseamnă în mod normal că nu consum mezeluri și pâine prea multe. Ah, da, n-o să-ți iasă, pentru că mâncarea tradițională toscană e bogată în carbohidrați și mezeluri pe ici, pe colo.

Citește și:

Am încercat, desigur, drept gustări înainte de salate sau feluri de mâncare de legume și platourile de mezeluri și brânzeturi. Dacă mergi într-un city break în Florența sau într-un city break în Pisa, nu te abține de la aceste platouri! În general au multă sare, însă ”taie” din altă parte.

Rețete de paste din Toscana pe care să le încerci

Ah, și nu mânca tocmai toată pulpa de prosciutto. Glumesc, italienii, deși mănâncă bogat sau caloric câteodată, aleg cantități mici! Ce să mănânci în Toscana? Prosciutto crudo, salumi (au câteva feluri), să încerci felurile de brânză: pecorino e fenomenal! Totul cu pâine de casă, Chianti lângă și rucola și paste de anghinare, roșii uscate, ciuperci porcini. Și dacă tot vorbim despre ce să mănânci în Italia, să trecem la paste, dragilor!

Citește și:

Rețete de paste din Toscana pe care să le încerci

Rețetele de paste din Toscana sunt bogate, sățioase, grele aparent. Și sunt axate pe ”arome de pământ”. Ce să mănânci în Toscana? Dacă călătorești în Toscana, nu uita de pastele lor delicioase! Pe lista de mâncare tradițională toscană îți recomand câteva sugestii pe cât de diferite, pe atât de savuroase.

Ce să mănânci în Italia, într-un city break în Florența sau într-un city break în Pisa? Am testat gnocchi de cartofi cu sos toscan (fasole verde, fasole, roșii uscate), ravioli cu nucă, pecorino și sos de smântână, spaghetti cu cicoare și pecorino (amărui, nu glumă!). Și ce am recreat deja acasă: the best pasta - fusilli cu pesto de nucă și sfeclă roșie! Ai de unde alege paste vegetariene și sunt incredibil de bune!

Citește și:

Testează Osso Bucco și Bistecca Fiorentina: feluri cu carne toscană atât de savuroase

Dacă călătorești în Toscana, ai la dispoziție și feluri de mâncare tradițională toscană cu carne. Și până la urmă, la atâta sport, ai nevoie de ceva proteină.

Ce să mănânci în Toscana? Ce altceva dacă nu osso bucco (dacă nu îți place măduva, nu încerca!) și bistecca fiorentina. Cea de pe urmă este exact ce să mănânci în Italia, în Toscana, drept ”dish tradițional”. Este o vită maturată, delicioasă, dulce, făcută la grătar, servită cu suc de lămâie. Perfectă cu vin italienesc de la mama lui!


Unele dintre cele mai bune mâncăruri din Toscana: sandviciurile tip schiacciata și panino

Cum spuneam, dacă planifici un city break în Pisa sau un city break în Florența, așteaptă-te să mănânci ceva carbohidrați. Sandviciurile panino și schiacciata sunt umplute cu ce vrei tu (mezeluri, brânze, pastele de legume amintite mai sus, legume cu frunze verzi) și sunt perfecte dacă te grăbești, dacă ești pe fugă, printre vizite la muzee și plimbări pe străzile toscane.

Citește și:

E un fel de mâncare rapid, delicios; îți va fi dor de această mâncare tradițională toscană!

Una dintre cele mai bune mâncăruri din Toscana: sendviciurile tip schiacciata și panino


Încearcă rețeta bogată de zuppa Toscana și alte mâncăruri savuroase cu legume mediteraneene

Dacă călătorești în Toscana, nu ai voie să ratezi Zuppa Toscana, adică supa specifică regiunii. Atenție, e o supă bogată și sățioasă, nu îți comanda și felul doi.

Ce să ce să mai mănânci în Toscana? Zuppa are legume multe, cartofi, pâine (da, da, e supă de pâine!), fasole verde și fasole, morcovi. Și totul e mai degrabă o tocăniță groasă, cremoasă, bogată.

Aceasta este o mâncare tradițională fabuloasă, perfectă fierbinte, aburindă, dacă prinzi ploi precum am prins noi. Ce să mănânci în Italia, în Toscana, dacă nu o mâncare din zonă? Dacă călătorești în Toscana, alege această supă (servită cu ceapă roșie) și perfectă ca și sandviciurile, cu o Birra Moretti.

Citește și:

Încearcă rețeta bogată de zuppa Toscana și alte mâncăruri savuroase cu legume mediteraneene


Ce să mai mănânci în Toscana: gustare cu desert Cannoli, sfogliata, gogoși din orez și cafea

Nu aș putea să recomand ce să mănânci în Toscana fără să menționez deserturile. Am mâncat în Florența cele mai bune cannoli de până acum, umplute cu ricotta dar și cu cremă-fondant de fistic. Și am mâncat în Pisa cele mai bune sfogliata umplute cu vanilie, ciocolată și cu orez (fabuloase, crede-mă! Cu orez fiert, ouă și coajă de portocală). Și tot în Pisa am încercat, din partea casei, niște gogoși sau găluște. Nu am reținut numele, însă unele erau cu cremă custard și altele din orez, umede și foarte bune!

După cum spuneam, nu te aștepta să ajungi într-un city break în Florența sau într-un city break în Pisa, fără carbohidrați. Și fără dulciuri fabuloase. Noi le-am mâncat precum italienii, dimineața, la micul-dejun, alături de o cafea (espresso) sau un cappuccino, la tejghea (la bar, în picioare, e mai ieftin, decât la masă, dar trebuie să duci tu ceașca înapoi). Oricum ar fi, dacă nu ai probleme de sănătate care să te împiedice, îți recomand ce să mănânci în Italia, în Toscana urbană: dulciurile lor fenomenale! Nu le rata dacă călătorești în Toscana!

desert in Toscana cu Cannoli, sfogliata, gogoși din orez și cafea


Și dacă completezi totul cu muuuultă mișcare prin muzee și pe străzile orașelor, nu doar că te încarci de cultură, artă, o stare de liniște și recunoștință, bucurie și relaxare, însă faci și sport, ca să ”dai jos” toate bunătățile gastronomice încercate la bistro-uri, osterii, restaurante și trattorii.

Iată ce să mănânci în Toscana, fără vinovății, dar cu pantofi sport buni în picioare!

Sursa foto front page – Arhiva personală

Vizionare placuta


Iulia scrie. Scrie content. Scrie despre modă, beauty, vacante. Iulia scrie despre trăiri și gânduri. Iulia scrie cărți pentru copii și un roman. Iulia scrie și aplică strategii în...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.