Valea Somuzului sau cum am descoperit o alta comoara a Sucevei

Incursiune pe Valea Somuzului. Ziua II

A doua zi incepe excelent. Ma trezesc, beau o cana de apa din fantana si mi se prezinta gradina cu tot felul de bunataturi. Ca un om caruia, odata ce s-a acomodat, ii trece rusinea, ma duc in sera, imi iau o rosie coapta si mare, imi tai doua felii de branza proaspata adusa de la stana si servesc micul dejun. Este excelenta senzatia cand stii ca ai tot felul de legume atat de aproape, insa gustul face toti banii. Cea mai buna rosie mancata anul asta a fost in Dolhestii Mari, pe Valea Somuzului. A venit momentul sa urmam programul, asa ca pornim inspre municipiul Falticeni, unde am avut alte cateva surprize placute.

Un prim popas a avut loc la Showroom Haiducul (concurentul Dedeman local, sa zicem). Infiintata in 1993, cu doar 3 angajati firma a continuat si astazi au 75 de angajati din care 13 sunt femei. Un lucru important de precizat: se importa foarte putine materiale din Belarus si Ucraina, in rest oamenii lucreaza cu firme romanesti. Un aspect, zic eu, de laudat. Tot acolo ne-am intalnit si cu reprezentantii Natallia Decor si Ina Design, firme despre care nu stiam absolut nimic, dar care voiau sa ne spuna ceva.

”Valorile mele de business sunt respectul cuvantului dat. Alta valoare este respectul pentru clienti. Agreez sesizarea problemelor de orice fel din firma, dar si faptul ca exista obligatia prezentarii unei solutii in concept propriu celui care face sesizarea. Ne diferentiaza perfectiunea croielilor, respectarea termenelor de livrare, preturile accesibile si felul in care colectivul lucreaza comunicand cu drag intre ele.”, spune Mirela Nechita, fondatorul Natallia Decor.

Desigur ca un discurs tot timpul este frumos sa-l auzi, mai ales daca-i bine pus la punct, insa ce mi-a placut mie cu adevarat a fost momentul in care antreprenorul apare alaturi de angajati, rad, isi fac planuri pe susotite, cat sa nu auda invitatii si vin sa se prezinte. Iliuta (o angajata Natallia Decor) incepe si ne spune despre perdele, despre cat de important e pentru ea ca omul sa nu plece din magazin nelamurit, ca se merge gratuit la client pentru o vizualizare a spatiului si, daca exista posibilitatea ca ea sa nu-i ofere omului ceea ce-si cauta, stie si unde sa ii recomande sa mearga! Fascinant (pentru mine) cum oamenii astia nu prea stiu rautate si colaboreaza pasiv prin recomandari de la o firma la alta. Si, la urma urmei, cine ar fi crezut ca e atata bataie de cap cu cumparatul de perdele?! Eu, unul, ma las pe mana Iliutei. Un alt lucru care e foarte important de precizat e ca echipa asta de cinci femei debordau o sinceritate atunci cand vorbeau despre firma si multa, multa pasiune.

Mirela continua si ne spune sursa inspiratiei pentru croiala perdelelor: Dolhesti. Deloc surprinzator, avand in vedere ca multi clienti cer lucruri de calitate si cu motive traditionale, in functie de specificul fiecarei zone, bineinteles.

Din pacate, exista si o parte negativa pe care ne-au relatat-o toti cei prezenti: forta de munca calificata se gaseste greu. Aici nu vorbim doar de calitati de vanzare. Aici se pune problema unui om care un ochi format pentru sugestii care sa faca clientul fericit si multumit cu alegerile sale pe termen lung, iar pentru asta e nevoie de un pic de pasiune si de ceva timp de invatare/ucenicie.

Aceeasi situatie este confirmata si de Cristina Mihalache, co-fondator Ina Design, o firma cu 100% capital romanesc care se ocupa de creeare de rochii pentru femei. ”E greu sa mai gasesti pe cineva care e dispus sa stea la munca pentru 2.000 de lei/luna. Toti prefera sa plece in strainatate.”, ne-a spus Cristina Mihalache. Cu siguranta zona se confrunta cu o lipsa mare de forta de munca, intrucat se observa in mediul rural cu usurinta ca acasa au ramas doar batranii, iar tinerii sunt foarte greu de gasit. Chiar si asa, Ina Design are 14 angajati in atelierul de confectii si 6 in magazinele din tara. Ne spune, totusi, ca regreta un lucru: faptul ca importa multa materie prima, pe cand ar fi preferat sa ia de la noi din tara, dar nu mai gaseste nicaieri produse de calitate.

”Imi place foarte mult ceea ce fac, pasiunea este cheia. Noi am castigat foarte mult prin calitate, clientii nostri au apreciat cusatura de calitate, tesatura de calitate si de aceea ne-am atras o clientela fidela. Intr-o afacere, daca te ocupi si te implici cu adevarat, daca pui pasiune, aceasta va reusi.”, incheie co-fondaturul Ina Design.

Mergem mai departe in drumetia noastra de explorare si ajungem la Alma Clinic, tot din Falticeni. Primul impact: de cand exista clinica privata in Falticeni? Cum a adus doctori? Cum rezista? Cu o suprafata de 1000 de m2, 14 angajati, 25 de colaboratori si peste 20 de medici, din care majoritate femei si tineri, Alma Clinic chiar a reusit sa construiasca un business sanatos la nivel local, mai ales ca au implementat si un serviciu inovativ, unic in regiune – ozonoterapia.

”Ne bucura faptul ca oamenii din zona au primit cu incredere infiintarea acestui centru medical – Alma Clinic – si totodata ca avem ecouri favorabile din randurile pacientilor. Nu este usor sa poti sa construiesti, sa faci sa functioneze si sa fii competitiv intr-o piata atat de pretentioasa cum este piata serviciilor medicale. Suntem intr-un dialog permanent cu echipa si nu in ultimul rand cu societatea civila pentru a satisface pe deplin cerintele tuturor celor care ne treg pragul.”, spune Alexandru Mitocaru, managerul Alma Clinic.

Am vizitat toata locatia si chiar arata foarte bine, surprinzator de bine. Cu toate astea, sentimentul de om impresionat a disparut cand a spus cat s-a investit: peste 1,5 milioane de euro si continua chiar si astazi sa aduca cele mai bune aparate pentru oamenii care vin la Alma Clinic.

Tot de-acolo am aflat si de faptul ca in Suceava exista o fabrica de medicamente: Alevia. Daca n-o vedeam cu ochii mei, nu credeam ca exista. Insa cladirea se afla in Falticeni si functioneaza.

Se incheie acest capitol si plecam inspre o noua explorare a Vaii Somuzului. Oprim in comuna Baia care, daca nu stiati, a fost prima capitala a Moldovei, atestata istoric inca din anii 1300. Tot aici se afla si Biserica Sf. Petru si Pavel si Catedrala Catolica din Baia, semne ale civilizatiei vechi si diverse din zona. Printre monumentele istorice care merita vizitate se numara: Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” – ctitorita de Petru Rares in 1532, Biserica Alba – ridicata de Stefan cel Mare in amintirea victoriei din 1467 obtinuta impotriva regelui maghiar Matei Corvin, ruinele Catedralei Catolice – construita in 1410 din porunca lui Alexandru cel Bun si, mai de actualitate, muzeul local in care gasim tot felul de obiecte din trecut.

Aici am fost primiti de doamna primar Tomescu Maria impreuna cu oameni de cinste ai localitatii care ne-au prezentat un pic istoria locului, imbracati frumos in portul popular si numai cu zambetul pe buze. Ne-au aratat si obiceiul lemnaritului, al dogaritului si cum se ornamentau costumele traditionale in trecut. Erau clar bucurosi de oaspeti si ne asteptau. Bineinteles ca n-a lipsit eternul paharut de bun-venit si placintele calde. Ce-i drept... Visinata din Baia este al naibii de buna!

Ni s-a mai povestit intre timp si de festivalurile organizate in comuna Baia si de ce ar fi bine sa revenim pentru ”Baia – File de istorie” sau serbarea campeneasca ,,Hora de la Baia”. Un alt lucru important de mentionat aici este ca, printr-un noroc, comunitatea de aici s-a unit si se pastreaza vechile obiceiuri de iarna, care acum sunt sub tutela ”Primiti Mascatii?”. Daca n-ati fost niciodata iarna prin partile de nord, nord-est ale Romaniei, va recomand sa ajungeti. Va veti bucura de privelisti minunate.

De la muzeul comunei am plecat inspre o stana situata undeva pe un deal destul de greu de accesat, unde am servit o masa calda si ”fara E-uri”, dupa cum spuneau cei care ne-au primit in varf de deal, langa padure. Chiar daca vremea a fost un pic potrivnica si a plouat, la vreo 5 minute a iesit soarele si cand a fost gata mancarea a iesit si curcubeul.

Ziua s-a incheiat cu o vizita la Manastire Probota, un alt punct important pe care vi-l recomand sa-l vizitati, fiind inclusa in patrimoniul mondial UNESCO. Acolo este inmormantat si ctitorul ei, Petru Rares.

Bineinteles ca am ajuns frant de oboseala la gazdele noastre care, fara sa-si doreasca sa ne dezamageasca in vreun fel anume, ne-au asteptat cu mancare calda, apa rece din fantana si tuica. Am mai stat la povesti un pic pe-afara pentru ca era racoare si bine, iar apoi ne-am odihnit pentru urmatoarea zi.

---