Setari Cookie-uri

Povestea Vama Veche - o moarte fara sfarsit

Nu exista statiune in Romania care sa se bucure de o mai mare mediatizare decat Vama Veche. Devenita de-a lungul ultimilor zece ani un adevarat brand, Vama inca socheaza, atrage, reusind totodata sa-si pastreze aura de mister. Ironic, statiunea de la capatul Romaniei moare de cateva sezoane incoace, se degradeaza continuu, se schimba, se pierde, se transforma in fiecare an pe paginile tuturor ziarelor si pe buzele melancolicilor. Problema Vama Veche nu se mai termina cu toate acestea insa statiunea a reusit, in ciuda tuturor prognozelor, sa-si pastreze farmecul boem si spiritualitatea aprinsa. Care este Povestea Vamii si de ce mii de turisti aleg inca aceasta statiune? E un trend, o moda, incapatanare sau libertate?

Preturi mici, nopti lungi, mancare buna si cazare modesta

Vama Veche este pentru cei mai multi o traditie. A devenit redundant sa intrebi un vamaiot “Unde te duci la mare?” Cum unde? “In Vama, normal. Toata lumea merge in Vama”
Chiar daca au aparut hoteluri, pensiuni, restaurante si discoteci in dezacord cu stilul libertin si hippie, vamaiotii raman fideli statiunii de la frontiera. Plaja este marginita la cele doua capete (in stanga catre 2 Mai si in dreapta catre bulgari) de sute si sute de corturi. In mijloc se face plaja, se danseaza, sa sta la bere si povesti.
Cei care refuza cazarea la cort, platesc pentru o camera “normala” intre 40 si 100 de lei pe noapte. Preturile cele mai mici se practica de catre localnici – majoritatea si-au amenajat o camera sau doua pentru astfel de “ocazii”. Pe portile caselor sunt mereu hartii “Ofer cazare”, preturile sunt negociabile, dusul e in curte, iar apa din butoi se incalzeste la soare. Cu 60 de lei te cazezi fara probleme intr-o pensiune fara stele si fara pretentii dar cu standarde satisfacatoare de decenta. Cu 70, 80 de lei ai si dus in camera iar de la 100 de lei in sus se numeste lux iar lumea te va intreba de ce nu te duci la Mamaia.
Masa se ia la terasele restaurant aparute cu zecile in ultimii ani. Nici scumpa, nici ieftina mancarea e multa, romaneasca, fara mari pretentii dar in cantitati satisfacatoare. Cu 20, 30 de lei manaci un pranz copios iar daca ramai fara bani de “restaurant” poti face ceea ce fac cei mai multi: intri intr-o alimentara si iti cumperi ce vrei.
Noptile lungi sunt definitia statiunii. Dansul pe nisip reprezinta una dintre atractiile majore ale Vamei Vechi. Plaja este strajuita de la un capat la altul de terase unde seara muzica se da la maxim, bautura la fel, iar distractia capata proportii, pentru unii, infricosatoare. In functie de preferintele muzicale, turistii isi aleg terasa favorita si metrul patrat de nisip pe care danseaza pana la epuizare.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
30 Aprilie 2008
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.