Sa inceapa rasfatul! Ciocolata si cafea peste tot… Amatorii acestor delicii vor fi incantati sa afle ca de curand lantul hotelier Four Seasons a inaugurat in hotelul din Doha, capitala Quatarului, un spa de ciocolata. Da, ati inteles bine…de ciocolata. Oficialii hotelului au declarat ca neobistnuitul duo, ciocolata-cafea, are proprietati revigorante, atat pentru corp cat si pentru minte, si de aceea au ales sa-l foloseasca cu scopul de relaxare.

Fie ca clientii stau la spa doar o ora sau isi petrec intreaga zi, personalul hotelului are grija ca acestia sa fie invaluiti de arome imbietoare si de texturi catifelate. O vizita la spa-ul “cel dulce” garanteaza o stare de revigorare si relaxare. Aici te poti bucura de tratamente corporale unice care include, dupa cum ai ghicit deja, ciocolata si cafea. Pentru masajul de relaxare cu ciocolata se foloseste ulei cald cu aroma de ciocolata, care se pare ca are un efect de relaxare asupra corpului.

Terapia corporala cu cafea si saruri consta intr-o sedinta de o ora in timpul careia corpul este exfoliat folosind cafea si saruri marine pentru a indeparta celulele moarte si a catifela pielea. Pachetul “deliciu de ciocolata” combina ambele tratamente amintite, mai exact un masaj cu ulei de ciocolata, urmat de o exfoliere cu cafea, pentru a-i oferi clientului o ora si jumatate pline de…savoare.

Dupa o zi petrecuta printre atatea arome, cu siguranta vi se starneste pofta de a degusta ceva dulce. Cafeneaua The Apres Spa ofera o gama foarte diversificate de delicii pentru a satisface pana si cele mai sofisticate gusturi. Clientii se pot delecta cu salate de fructe si choupette (un amestec de granola, fructe, miere si iaurt).

Dar sa nu credeti ca spa-ul de la hotelul din Doha este unicat. Hotelul Hershey din Pennsylvania, are de asemenea un spa de ciocolata. Serviciile lor includ bai cu ciocolata batuta, exfoliere cu pastai de ciocolata si impachetari cu ciocolata fierbinte. Hotelul se mandreste cu aceste facilitati, oficialii declarand ca aceste tratamente intruchipeaza luxul si reprezinta apogeul ingrijirii corporale.

Industria hoteliera de lux continua sa ne surprinda. Pentru a satisface pana si cele mai soficticate cereri, proprietarii hotelurilor recurg la cele mai ingenioase metode de a atrage consumatorii de lux. Daca pana acum cea mai raspandita tendinta era aceea a hotelurilor purtand marca unor celebre case de moda precum Armani, Versace sau Bvlgari, in prezent se pare ca turistii de lux au prins gustul tratamentelor corporale.

In consecinta, spa-urile din cadrul hotelurilor incep sa isi diversifice tipurile de servicii. Acest lucru nu poate decat sa-i bucure pe cei care sunt amatori de experiente indedite. O vizita la un spa de ciocolata poate avea efecte benefice atat asupra corpului cat si a mintii. Aveti totusi grija cata ciocolata consumati; kilogramele in plus pandesc la orice colt, chiar si intr-un spa de lux…

Articol preluat e pe YourMoney

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: