Setari Cookie-uri

Acolo unde si-a rupt foamea gatul

Vara a trecut! Criza persista insa! Am lipsit mult... Am inceput sa scriu tot mai rar, foarte rar si din ce in ce mai rar. Munca si activitatile de zi cu zi m-au rapit de langa voi si m-au indepartat de munte!

Sa revenim la experienta noastra: ploua destul de rau, insa nimic nu ne putea opri sa profitam de peisajul care ni se dezvaluia la fiecare curba: baraje, paduri intinse, vai adanci, toate par sa te astepte cu bratele deschise. Acolo gasesti doar verdele padurilor si albastrul lacurilor si al cerului. Cand am ajuns la Obarsia Lotrului ploaia s-a intetit si ne era si foarte foame. Nu era cazul sa punem corturile, asa ca ne-am decis sa oprim la restaurantul ce ne iesise in cale ca prin minune. O minune nu tine insa prea mult: pe langa restaurantul acesta vechi care s-a dovedit ca mirosea cam ciudat mai exista un camping cu casute de lemn si o pensiune care arata binisor, dar la care nu se gasesc locuri decat cu rezervare.
Ne-am facut curaj, am intrat in restaurant si ne-am comandat ceva de mancare: in meniu poti gasi ciorbite, carnati, mici, cartofi prajiti si ce a mai pregatit bucatarul in ziua sau saptamana cu pricina. Am ras mai bine de jumatate de ora dupa ce am inceput sa gustam mancarea. Pe sistemul ca e mai bine sa fie bine decat sa fie rau si mai bine faci haz de necaz decat sa te enervezi degeaba! Ciorba de perisoare pe care am mancat-o eu ar fi fost buna daca nu avea perisoare! :-) Carnea parea macar 'putin expirata' daca nu cumva aveau dreptate prietenii mei si era 'de la porcul de la Craciunul trecut, iar intre timp a fost tinuta la soare'.

Citește și:

Dupa cum spuneam minunile nu tin prea mult iar ghinioanele vin unul dupa altul. Plecati cu Daciile stramosesti la drum, pentru cunoscatori era poate de asteptat sa nu putem continua drumul pe Transalpina neasfaltata! Drumul este destul de periculos chiar pentru off-road-istii cu experienta. Desi eram entuziasti si plecasem la drum cu ganduri mari si un dram de inconstienta, nu am reusit sa ne continuam traseul de acolo in sus. Drumul nu este tocmai potrivit pentru masini de oras, iar ploaia ne-a ajutat sa luam decizia de a ne intoarce. Am ratat astfel cea mai frumoasa parte a traseului, de unde incepea peisajul alpin. Am ratat sansa de a atinge zona de unde am fi putut sa o luam la picior pe creasta muntelui si sa ne admiram umbrele uriase pe care le lasam in urma la apusul soarelui. Am ratat sentimentul acelei salbaticii de un calm aparte. Am pierdut sansa de a vedea caprele negre care se simt stapane ale tinutului in varful stancilor, unde doar alpinistii profesionisti pot ajunge. Am pierdut clipele de liniste pe care le ai cand ajungi in varful muntelui, privesti catre intinderea vailor si te crezi un adevarat zmeu. Am pierdut 'clipa mea', insa data viitoare voi avea grija sa nu se repete povestea. Am invatat din greseli si vom fi mai bine pregatiti pentru un astfel de traseu. Ceea ce va dorim si voua!

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
21 Septembrie 2009
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.