Locuitorii acestui oras spun, mai in gluma mai in serios, ca Malaga vine de la magnific, monumental, magic. Chiar daca, mult timp, splendidul oras de pe Costa del Sol a fost considerat fratele mai mic si mai sarac al Sevilliei, in ultimii ani Malaga si-a triplat veniturile din turism devenind una dintre principalele atractii ale Spaniei la Marea Mediterana.
Cu o lungime totala de 160 de kilometri, Costa del Sol este cea mai vizitata, dar si cea mai frumoasa linie de tarm a Mediteranei. Sau cel putin asta se spune de aproape 60 de ani incoace – mai exact din 1950 cand aceasta regiune din sudul Spaniei s-a transformat intr-una dintre cele mai profitabile teritorii ale continentului european. In ultimul deceniu cifra turistilor care au vizitat una dintre statiune Coastei Insorite nu a scazut niciodata sub cifra de 7 milioane pe an. Motivele sunt multe: peisajele spectaculoase, infrastructura turistica performanta, o baza culturala de invidiat si o viata de noapte…sa spunem, greu de descris.
Malaga se bucura de un cadru natural deosebit, fiind strajuita in nord de muntii Malaga, in sud de Marea Mediterana si incadrata de doua rauri: Guadalmedina si Guadalhorce. Orasul se afla intr-un minunat golf iar clima este extrem de potrivita pentru turism – orasul are o medie anuala de aproximativ 22 de grade precum si 300 de zile insorite pe an.
Spune-ti parerea!