Este vorba despre centrul de echitație Potcoava Mountain Hideaway situat departe de agitația orașului, la 3 km de cel mai apropiat sat.

Deschiseseră de câteva luni și mi-a plăcut tare mult conceptul: au ales o zonă deloc cunoscută din România din comuna Runcu – Județ Dâmbovița, au visat la a construi un loc în care oaspeții să vină cu drag de natură și de cai și să petreacă timp alături de cei dragi. Am aflat toate acestea de la Ionuț Popescu, antreprenor ce a lăsat Bucureștiul pentru a-și îndeplini visul. Și, cum și eu la rândul meu sunt antreprenor de ani buni, aflând povestea aceasta am devenit curioasă și am zis că trebuie să cunosc locul acesta făcut din pasiune și dedicat celor care caută locuri tihnite în mijlocul naturii.

Simțeam că îmi este adresat mie iar timpul mi-a demonstrat că așa era. Însă astăzi îți povestesc despre inceputuri.

Prima interacțiune cu Steward, calul blond din rasa Haflinger, cel mai cunoscut cal al centrului de echitație și singurul băiat, a fost cu teamă. Mă mai aflasem o singură dată atât de aproape de un cal în trecut, însă de data aceasta am fost încurajată să îl mângâi și să îl las să mă miroasă pentru că pentru un cal aceasta este modalitatea în care face cunoștință cu vizitatorii. Odată ce mi-am depășit teama am văzut că Steward era într-adevăr un cal blând (ca toți caii de la Potcoava, aveam să aflu ulterior). Urma să ne împrietenim și mai bine următoarea zi odată cu prima lecție de echitație care a reprezentat un început al unei povești frumoase care continuă și astăzi.

După ce l-am cunoscut pe Steward am făcut un tur al întregului domeniu și am aflat că cei 13 cai deținuți de centru sunt toți din rasa Haflinger, cai de munte veniți din Tirol și antrenați special pentru a ține lecții de echitație atât pentru adulți cât și pentru copii. Sunt cai născuți în Tirol într-o zona cu un relief foarte asemănător cu cel pe care îl găsim la Runcu (zona de deal-munte cu pășune, păduri, pante mai domoale sau mai abrupte), sunt cai care nu se împiedică, nu alunecă și merg foarte bine pe pante abrupte. Pe scurt, sunt cai potriviți pentru a face ture călare lungi în natură și pentru a te bucura pe deplin de senzația de libertate pe care ți-o dau astfel de plimbări.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: